Inca nu uit ...inca nu iert..inca nu plang .Inca te simt, inca ma iubeai .......................Nu mai exista decat o pauza imensa ....un numar de telefon si cate o melodie.Unde e ziua cand priveam spre acelasi tel? Unde e ziua cand ochii tai imi admirau zambetul? Unde esti tu sa imi spui cat de frumoasa sunt? Unde esti acum? Chiar acum cand simt nevoia aia nebuna sa pun mana pe telefon si sa sun? Atatea mii de intrebari ,niciun raspuns doar o iubire si inimi frante. Ce s-a intamplat cu visele noastre? Cu sperantele noastre ,cu iluziile noastre cu serile noastre. Nu mai suntem amandoi ,dar inca stam si privim aceiasi luna plina. Stii povestea noastra? O stii pentru ca ai trait-o. Si inca plang cand inchid ochii si ne vad imbratisati ,inca zambesc cand imi aduc aminte de noi ....Cum e acum?Unii au totul ,iar altii nu au nimic ......unii vor totul ,iar alti nu vor decat un lucru ,dar imposibil...

Superlaky si cordonul buclucas

O noua zi din viata lui Superlaky ,cainele minune.Desi la prima vedere pare un caine obisnuit ,el este un caine cu totul si cu totul special.El are puterea sa te faca sa zambesti chiar si atunci cand simti ca nimic nu mai are sens. Totul a inceput intr-o zi cand fetita familiei Raveanu sa ii spunem Madeline trebuia sa mearga cu tatal acesteia la o plimbare.Superlaky se juca pe afara cand dintr-o data in casa se aude plansetul disperat al unui copil.-Unde imi este cordonul?Cine mi-a furat cordonul? Cineva incerca sa consoleze acest planset ,oferindu-i in schimbul tacerii o inghetata.Insa domnita plangaceoasa stia despre aceste santaje pe care de multe ori ea insasi le folosea.Toata casa cauta disperata dupa un cordon  de culoare alba ce ii folosea la o bluza.Ajunsesera chiar sa foloseasca alte metode santajiste pentru a opri "sarmana fiinta " nevinovata de astfel ca acel cordon disparuse, din plans.Ii oferisera papusi, jocuri, chiar si un cordon mult mai frumos.Insa nimic nu era de folos,cordonul alb de la bluza primita cadou era cel mai frumos. Superlaky cu ochii sai mari privea stupefiat spectacolul din fata sa. Insa la un moment dat auzi afara o discutie intre doua dintre mieunatoarele care ii mai calcau din cand in cand teritoriul:
-Ce frumos e!
-Dar de unde l-ai luat pisi ?
-O sa iti spun un secret , l-am luat chiar din casa
-Cum ai trecut pisi de Fraielaky(FRAIELAKY-numele pe care pisicile invidioase il pusesere lui Laky)
-Poi cand el dormea ,m-am strecurat in casa l-am luat si am fugit
-Pisi ce smechera esti ,in sfarsit l-am fraierit pe latratorul acesta
Auzind acestea Superlaky se simti rusinat, ii era rusine ca adormise si nu i putuse apara lucrurile copilei sale cum trebuie.Dar fara sa stea pe ganduri sari la gatul pisicilor si le lua cordonul
-Daca mai imi calcati teritoriul vreodata o sa o patiti rau de tot.
Pisicile au luat la fuga si nu s-au mai vazut.Superlaky intra in casa cu cordonul si il duce copilei sale. Fericita Madeline il ia in brate si il premiaza cu o conserva de carne.Superlaky a invins din nou si si-a ajutat copilul, impotriva pisicilor invidioase

Nu vreau decat sa respir iubire! Sa urlu si sa tip iubire.. Sa ma inec intr-un ocean de iubire.  Sa imi simt inima cum bate mai tare.Sa imi spui ca lumea e un loc mult prea mic pentru noi doi. Vreau sa fiu buna , sa ajut si sa nu cer nimic in schimb. Dar viata nu e asa. Te face rau si dur, sa nu sti cum sa te mai comporti, sa fii stangaci, sa uiti cat te linistea noapte si sa nu iti pese de oameni pe care ii faci sa sufere. Sa uiti de ei pentru ca undeva in tine mai exista copilul care isi dorea sa fie doctor cand va fi mare, uiti de toti uneori si de tine. Dar copilul te asteapta stie cand sa apara si iti spune ca are nevoie sa mai zambeasca din cand in cand, sa mai faca cate o pozna si sa fie certat.Ai nevoie de el cum ai nevoie de speranta.

Super Laky eroul meu.... Singurul caine care e supererou.Si e doar al meu.Cu el acasa e cel mai special loc din lume.E parte din familie si el stie asta.Stie ca e rasfatatul casei si profita din plin. M-am hotarat sa scriu o carte despre el.O carte de povesti ce e drept despre el si despre verisorul meu. Inca e un proiect, dar o sa o scriu pentru ca am promis.

Unde am ajuns? De unde am plecat? Cu ce am ajuns? Cum iubesti ura? Tipi la mine de parca te-as auzi. Printre atatea ganduri vorbele tale zboara cu viteza unui glont pe langa mine. Nu ma atinge nimic. Nici frigul nu il simt. Simt doar o privire ce nu intelege lumea. Oglinda asta e mult prea mica pentru gandurile mele. Nu ma cuprinde. Ochii nu inteleg, ei nu stiu nimic. Cu cate vad mai multe cu atat inteleg mai putin. Privesc in gol. Nu te teme! Stiga o voce catre mine. Dar de ce sa ma tem? De cine? Ma ai pe mine!inca o data aud vocea. Nu ma tem de moarte. De viata ma tem. Ea uita ca eu o doresc mai mult decat orice. Am o dorinta imensa sa reusesc.Am o vointa ce ar darama zidurile cu privirea. Cu toate astea ma tem de viata. Ma distruge. Imi distruge fiecare fir de iubire, fiecare raza de speranta. Nu plang. Dar invat sa traiesc exact cum invata un copil sa deseneze. Nu imi doresc decat imposibilul si daca nu il gasesc macar am incercat. Macar stiu ca viata nu ma lasa,dar ca eu o las.

M-am pierdut! Am pierdut sensul si cad in gol ....inchid ochii si caderea poate fi placuta. Nu am nimic. Dar sunt bine. Nu plang. Nu am lacrimi destule pentru cate suflete trebuie sa plang. Si la ce ar folosi acum. Nu e tarziu ,dar nici devreme nu e.M-am gandit gandit de multe ori cum sa descrii un om pe care nu il cunosti decat din amintirile celorlalti? Il iubesti pentru ceea ce ai fi vrut tu sa fie. Il iubesti pentru ca in mintea ta el e perfect, asa cu ti-ai dori tu sa fi fost. Nu vorbesc la un timp trecut, dar nici la unul prezent. El e aici cu mine in fata mea imi urmareste privirea cand ma gandesc la el si cu toate astea el e departe.Il simt atunci cand sunt singura, ma urmareste ca atunci cand iubesti un lucru, dar nu poti decat sa il admiri,fara sa il atingi. Ii simt mangaierea, vocea uneori. Il caut in vis atunci cand stiu ca e singurul lucru care ar putea sa ma faca sa suport forta cu care viata isi stapunge ghearele in mine si imi ia si ultimul gram de speranta. El e acolo.In umbra,dar e. Nimeni nu e ca el. El asculta.El stie cum simt si de ce simt. El ma strange in brate atunci cand plang si nu imi cere explicatii atunci cand gresesc. Nu il cunosc. Ii stiu doar vocea si chipul. M-am intrebat de multe ori daca m-ar vedea ce parere ar avea despre omul care am devenit.

E zi din nou.Azi ma trezesc din nou.Alta zi din nou pe acest pamant. Pierd ritmul ca intr-un dans.In fiecare zi gandesc mai putin si devin o masina ca toti ceilalti. Vreau nemurirea atat de mult, desi realizez ca e singurul lucru pe care nu il pot avea. Am totul, am sensul nu am rostul. Plutesc, adorm simt cum merge trenul asta nenorocit.Du-te draq! Asta zic in gand la fiecare obstacol. Imi pierd mintile, si cu toate astea sunt la fel. Scriu in fiecare zi vreau sa vad unde ajung. Visez prea departe de orizontul meu si cu toate astea sunt departe de corpul meu.Mintea mea e acasa, Vreau atat de mult acasa! Si cu toate astea nu ma pot desprinde de tastatura asta neagra care ma obiga sa imi scriu viata pe un blog .Aici indiferent cine citeste, nici nu isi imagineaza cat de diferit ma comport.Sterg orice urma de melancolie sau de despresie. Nu sunt nebuna. Desi uneori as prefera sa fiu.E mai usor poate asa as avea curajul sa va zic ce imi doresc.De fapt cum sa zic asta daca nici macar eu nu stiu.VREAU......Dar ce e fericirea? Un copil ,un caine si o imbratisare.Asta e cea mai mare fericire.

E foarte greu sa fii tu ...E foarte greu cand iti doresti ceva si primesti altceva.E greu sa traiesti ,atunci cand doar privesti.Esti martor intr-o lupta si nici  macar nu poti sa ajuti .Tu stai acolo firav si privesti usor de teama sa nu fii vazut .In ochii tai lacrimile iti joaca farse.Nu poti plange, dar te simti ca si cum ai face asta.Ce suntem noi?De ce suntem aici si ce cauta toti acesti oameni bagati pe nesimtite in viata noastra. Nu ii mai vreau ...Vreau sa plece toti, nu ii mai vreau aici, vreau sa dispara si fumul ce l-au lasat in urma.M-am trezit intr-o lume noua unde eu singura simt cum ma droghez cu propria singuratate, parca ar curge prin vene.Ploua acum.E pustiu.Si totusi cine sopteste in jurul meu...?Ochii refuza lumina. Vreau intuneric. De ce soptiti in jurul meu? Plecati! Faceti-va ca nu exist, ca nu ma vedeti.La sfarsit eu sunt aici, iar voi sunteti straini in propria viata. Criticati si urati fiecare om ce intra in viata voastra. Azi eu sunt cu mine indiferent de voi...ma am pe mine ,ma tin in brate si simt ca nu trebuie sa ma iubiti voi, eu ma iubesc. La sfarsit e doar un cimitir, unde toti ne ingramadim intr-o mare de  pamant....

azi

Vreau să am aripi !Asta imi doresc azi ....sa simt cum plutesc sa uit de tot, sa fug de greu ....sa am o viata uşoara ,să fiu rea Azi sunt rea .....sunt rea de tot .Azi ma trezesc tarziu si pun toata noaptea lumea la cale.Azi regret ca nu scriu frumos si ca nu stiu sa imi exprim toate gandurile.Azi exist in lumea ta doar fizic ,azi nu ma mai plang de nimic pentru ca azi fac exact ce imi doresc.Îmi imaginez cum ar fi dacă pentru o zi as merge pe luna,cum ar fi făra soare vara si cum aş arăta eu daca as fi neagra sau scunda incă nu mă pot hotarî .Azi trăiesc doar ca să povestesc.Scriu prostii stiu ,dar azi scriu exact cum vreau eu.Cine stie cat de mare o fi un ou mic?Azi nu raspund la intrebări pentru ca azi doar le pun.Mi-e foame!Foame de fericire .Vreau sa fiu fericită .Fericită ca atunci cand totul este cum ti l-ai dorit .Ca atunci cand ai tot ce iti doresti si nimic nu sta in calea fericirii tale.Azi vreau sa plec in Spania.Ma imaginez cu ghiozdanul in spate si Vamonos!.Azi miroase a zapada .Azi ma uit la un film.Azi o sa fiu eu cea care are o mie de ganduri pe secunda,cea care trece de la o extrema la alta,cea care glumeste non stop si uita sa fie serioasa.Azi nu o sa mai rad sau o sa rad toata ziua?.......................Gandurile mele de azi.

De la retro la o artã

“Retro” înseamnă priviri aruncate în trecut . Asta este definiţia dată primelor filme realizate vreodată. Aşa cum a afirmat şi Georges Sadoul , important istoriograf al cinematografului mondial , dar totodată si critic de film, “O artă s-a născut sub ochii noştri”.

              Edison, inventatorul “Kinetoscopului”considera cã avea drepturi asupra orcãrui procedeu ce amintea de “moving pictures”facându-le astfel zile negre celor care încercau să producã filme cinematografice. Edison însã se înşela pentru cã odatã cu apariţia “Kinetoscopului “în 1889 aproape simultan în toatã lumea au apãrut “camere “si aparate de proiecţie : ”Cinematograful “ în Franţa prin Louis Lumiere , ”Bioscopul” în Germania prin Robert Paul, ”Vitascopul” în Statele Unite prin Thomas Armat. Între octombrie 1895 si aprilie 1896 şi-au fãcut debutul aproximativ în toatã lumea. În România a apãrut mai târziu prin Lazãr Cassvan care a instalat Kinetoscopul într-o barcã in târgul Moşilor.

            

              

                Conform istoricului si criticului american Arthur Knight cea de-a şaptea artă ar fi apărut în  1893 cu o prezentare a unui actor nu foarte cunoscut  Fred Ott care a strănutat in faţa aparatului de filmat .  Însă prima prezentare cinematografică publică a avut loc la 28 decembrie 1895 la Paris cu aparatul fraţilor Lumiere . Filmul s-a numit “La Sortie des Usines”-Lumiere(Iesirea din Uzinele Lumiere). Cu o durată de numai 46 de secunde filmul prezenta ieşirea muncitorilor din uzină.

.

                 Prin 1900 Georges Melies realizează pentru prima data scurt metraje ce aveau un firicel de subiect , de fapt erau adaptări ale unor basme pentru copii. Dar poveştile lui Melies constituiau doar începutul , astfel că în 1903 se realizează filmul “The Great Train Robbery” care arată jefuirea unui tren poştal , urmărirea şi prinderea faptaşilor. Acest film al lui Edwin S. Porter a reprezentat un stimulent pentru realizarea filmelor de lung metraj precum şi începutul unei ere înfloritoare în industria cinematografică.

                  Cinematograful era însă considerat în continuare un amuzament de  bâlci şi era tratat cu dispreţ de oamenii serioşi . În 1910 s-a lărgit masa amatorilor de film aceştia puteau folosi filmul ca să se instruiască , oferindu-le documentare despre vânătoarea de animale şi exediţiile arctice. Arta cinematografică prinde avântul mult râvnit de realizatorii de film abia din 1914 .

                 În 1917 apare filmul “Charlot soldat” în Franta . Acum o sală de cinema era plină de oameni de toate tipurile după cum povesteşte şi  Alexandre Arnoux  “O mulţime extrem de pitorească umplea până la refuz micul teatru . Soldaţi din toate armele ,cu chipurile grave şi misterioase pe care  le cioplise războiul , perechi de îndrăgostiţi , cumetre palavragioaice , îndrăgostiţi caraghiosi ;unii spectatori scoteau din când în când din traistă câte ceva de-ale gurii,  oferind şi vecinilor ; o femeie grasă şi respingătoare mânca un cârnat şi nu pierdea nici o scenă din farsa epică :râdea , plângea, se ciupea , isi frângea mâinile. Ieşind din perioada tatonărilor , filmul a cucerit lumea;a izbutit să înfrunte criza teribilă care ameninţa să-l reducă la un simplu mijloc de amuzament” încheindu-şi astfel amintirile.

                   Odată cu filmele de lung metraj ce aveau un subiect bine stabilit de la început, au apărut şi actorii. Astfel în 1913 apare o adevarată “febră a starurilor”. Actorii care în urmă cu un an sau doi erau mulţumiţi dacă primeau cinci euro pe zi acum peste noapte s-au trezit posesorii unor salari uriaşe. Un  astfel de exemplu este chiar binecunoscutul Charlie Chaplin ce a fost descoperit de Mack Sennett  ca interpret comic în sălile de music-hall din Statele Unite, unde câstiga 75 de dolari pe săptămână . Acesta a acceptat să joace în comediile Keystone ale lui Sennett ajungând astfel în 1917 să semneze primul contract din industria cinematografică, de un million de dolari, pentru First Naţional

                  Hollywood-ul a devenit în 1915 Magie a cinematografului. În mai puţin de cinci ani , aproape toată industria cinematografică s-a concentrat la Hollywood şi în regiunea sa . Hollywood ,după cum afirma şi ziaristul francez Maurice Bessey nu era un cinematograf la fiecare pas ,vedete pe strada şi o viitoare stea în fiecare vânzătoare de magazin . Nu! Hollywood era un oraş invizibil într-o aglomerare uriaşă: 125 de kilometri de la nord la sud ,50 de kilometri latime si 3 500 000 de locuitori.

                   Odată cu anii 20’ filmele şi industria cinematografică a devenit dependentă de staruri. Au fost construite săli mari de spectacol,  astfel nici un punct aglomerat să nu se afle la mai mult de o ora de mers cu tramvaiul .

                       În 1927 s-a descoperit Movietone sau Vitaphone adica procesul de imprimare a sunetului ce a fost folosit la sonorizarea vodevilurilor de scurt metraj si a jurnalelor de actualităţi. Astfel a apărut primul film muzical  “Cântăreţul de Jazz”ce a stârnit un interes deosebit în rândurile spectatorilor. Pentru prima data pe ecran se afla o pesoană vie care nu mai folosea pantomime pentru a îşi exprima dorinţele . Aşa apare şi comedia vorbitoare a lui Max Sennett “Picnicul familiei” care arată pregătirea familiei pentru ieşirea la picnic. Se observă şi o mărire a numărului de spectatori din cinematografe . Dacă în 1927 înainte de apariţia filmelor cu sunet într-o săptămână şaizeci de milioane de spectatori mergeau la cinema ,în 1929 imediat după apariţia sonorului numărul spectatorilor care frecventau cinematografele creştea la o sută douăzeci de milioane.

                    Criza economică afectează însă şi industria cinematografică. Astfel numărul spectatorilor scade , deşi proprietarii încercau diverse metode să îşi păstreze clienţii ,aceştia încep să manifeste o oarecare răceală faţă de filmele ce le erau oferite.

                    Jurnalele cinematografice devin o forma de transmitere a ştirilor  Primul jurnal rulează în Franţa (jurnalul Pathe ),dar se bucură de un mare succes în Statele Unite (Pathe-News) unde este cumpărat de fraţii Warner ,iar începând cu 13 august 1947 se va numi “Warner Pathe News”. În timpul primului război mondial aceste jurnale se bucurau de o largă popularitate deoarece cu ajutorul lor erau prezentate imagini de pe front . Durata unui astfel de jurnal era în jur de 10 minute, însă pe parcursul unui film puteau fi inserate mai multe astfel de jurnale.

                      În 1935 apare jurnalul de actualităţi “March of time”lansat de Henry Luce , fondatorul revistei “Time” Fiecare episod al acestui jurnal începea cu …..“pornind de la credinţa că responsabilitatea filmului este atât de a informa cât şi de a distra audienţa….. vă prezentăm March of time. Acesta a rulat 16 ani , iar în 1951 este înterupt , iar genul ca atare decade.

          Industria cinematografică în România

Dacă filmul în Europa vede lumina zilei prin fraţii Lumiere , în România filmul debuteaza în al doilea deceniu al secolului XX. Producţia de film românească a fost îngreunată de cauze politice sau financiare. Între 1911-1948 filmul românesc nu s-a bazat pe o producţie autohtonă ci pe colaborarea cu investitorii străini care de cele mai multe ori s-a dovedit a fi păguboasă. Totuşi unele din filmele realizate acum s-au situat între cele mai importante producţii mondiale din primele decenii cinematografice. S-au identificat 84 de filme artistice ,11 filme de animaţie si fragmente aparţinând a 70 de benzi .

                     După 1948 apare un alt obstacol pentru filmul românesc : implicarea politicii şi anume a regimului comunist. Toate filmele realizate acum trebuiau să abordeze subiecte favorabile regimului comunist. Cu toate acestea filmele realizate înainte de revoluţia din 1989 s-au remarcat prin felul în care fie făceau atacuri subtile la adresa regimului fie erau în conformitate cu cerinţele acestuia.

                    Din 1990 filmul românesc cunoaşte două subiecte ,un subiect  cu tente occidentale sau americane cu problematici specifice lumii în care trăim şi un altul prezentat de  generaţia care a făcut film în perioada comunistă, care propune subiecte dure , lumea fiind doritoare să afle adevarul despre realitatea dinainte de revoluţie .

                   

               “Când oamenii n-au mai avut curajul să creadă în viaţa de jos ,când n-au mai avut candoarea să creadă în viaţa de sus , au început să creadă în viaţa ca-n filme.

                 Starul a fost întruchiparea unui eden intermediar ,unde Eva poarta bikini ,merii cresc în piscine ,iar şarpele îşi petrece vacanţa pe un iaht personal.

                   Bine sau rău –aşa a fost.

                   Pentru o bună parte a lumii ,filmul a fost într-adevar o uzină care produce vise ,conserve de vise .La început ,vise serpia .Pe urmă technicolore,iar spre dimineaţă , înainte de ora trezirii-coşmaruri…”(Ecaterina Oproiu-critic de film)

Bibliografie:
               -Istoria Hollywoodului-Charles Ford
               -A fost odată un cinema-Lazăr Cassvan
               - http://ro.wikipedia.org