Pentru ce a fost, ce nu a fost, ce va fi, ce ar trebui sa fie, pentru toate lucrurile pe care mi le doresc, pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce am fost, pentru toti cei pe care ii iubesc, pentru toti cei pe care o sa ii iubesc, oentru toti cei carora inca le datorez o explicatie, pentru cei care imi datoreaza mie, pentru fericire, pentru iubire si pentru mama si tata. Am adormit azi dupa-masa si am visat casa mea, mi-e dor de ea, de tata....da de tata sa il aud macar cum imi zice el sa invat, de flori..da imi e dor de florile mamei si imi e dor si de mama...imi e dor sa o privesc sa sa vad cea mai frumoasa fiinta posibila. Eram acasa...fara alte ganduri decat cum sa ma rasfat mai mult. Eram pe balansoir..visam la viata de acum..daca as fi stiut atunci cum avea sa fie acum...si totusi viata mea si-a urmat cursul normal..

show must go on

La o temperatura de 36 de grade cu un par ondulat, neindreptat de un secol si nepieptanat cu o durere de cap ce seamana mai mult a lovitura de ciocane, ma autostimulez sa scriu o postare pe care nici macar nu stiu  daca voi avea curajul sa o termin. Ma indoiesc ca as vrea sa fi citita in aceste momente. De trei zile ma chinui sa uit sa ma gandesc la ceva si incep sa cred ca sunt bolnava din dragoste. Slabe sanse cunoscandu-ma, dar e mai bine asa decat sa cred ca sunt bolnava din neglijenta mea de a inchide geamul noaptea, de a manca inghetata, de a sta la soare sau mai stiu eu ce lucruri inconstinete fac punandu-mi in pericol sanatatea. Sunt singura ca v-ati saturat si nici macar nu vei reusi sa cititi pana la sfarsit ceea ce ma face cat de cat fericita si deloc grabita sa scriu scopul acestei postari. Din cate vad ironia mi-a reaparut acum lipseste sa imi vina inima inpoi si o sa fiu ca inainte sau pe aproape. Stau si ma gandesc oare asa suntem cand mai crestem? oare asta mi s-a intamplat? am devenit satirica, nemultumita si putin melancolica? Asta se datoreaza prostiei mele infinite.Nu  stiu excat ce am vrut sa spun prin asta, dar daca am zis inseamna ca stiu eu ceva.

Se indeparteaza in fiecare zi mai mult...Nu suna ...ea nu respira se hranea din respiratia lui, dar acum nici asta nu mai simte. Cum sa adoarma cand gandul ei e voiajor intr-o lume ce nu mai exista. Inchide ochii ii simte respiratie, inaima incepe sa ii dea seamne ca inca mai este acolo. Adoarme cu lacrimi in ochii in fiecare seara. Vrea sa plece si de fiecare data se intoarce rapunsa de acelasi sentiment. Nu mai stia ce simte el stia doar ca sentimentele ei au ramas aceleasi. Oriunde mergea cauta macar un om sa ii semene. Dar nu era nimeni la fel. Cu timpul  ramansese doar cu cateva deja vu-uri si atunci ochii ei il cautau cu disperare in multimea de oameni. Cum ai putut sa te departezi? Cum am facut de am ajuns aici? Cauta ceva ce numai el avea. Toti o sfatuiau sa lupte ..cu ce sa lupti cu ceva ce nu exista? Ceva ce nu o sa existe niciodata. Sau...Mi-am adus aminte! Intodeauna voi fi la tine in suflet indiferent de tine sau de mine...