De la retro la o artã

“Retro” înseamnă priviri aruncate în trecut . Asta este definiţia dată primelor filme realizate vreodată. Aşa cum a afirmat şi Georges Sadoul , important istoriograf al cinematografului mondial , dar totodată si critic de film, “O artă s-a născut sub ochii noştri”.

              Edison, inventatorul “Kinetoscopului”considera cã avea drepturi asupra orcãrui procedeu ce amintea de “moving pictures”facându-le astfel zile negre celor care încercau să producã filme cinematografice. Edison însã se înşela pentru cã odatã cu apariţia “Kinetoscopului “în 1889 aproape simultan în toatã lumea au apãrut “camere “si aparate de proiecţie : ”Cinematograful “ în Franţa prin Louis Lumiere , ”Bioscopul” în Germania prin Robert Paul, ”Vitascopul” în Statele Unite prin Thomas Armat. Între octombrie 1895 si aprilie 1896 şi-au fãcut debutul aproximativ în toatã lumea. În România a apãrut mai târziu prin Lazãr Cassvan care a instalat Kinetoscopul într-o barcã in târgul Moşilor.

            

              

                Conform istoricului si criticului american Arthur Knight cea de-a şaptea artă ar fi apărut în  1893 cu o prezentare a unui actor nu foarte cunoscut  Fred Ott care a strănutat in faţa aparatului de filmat .  Însă prima prezentare cinematografică publică a avut loc la 28 decembrie 1895 la Paris cu aparatul fraţilor Lumiere . Filmul s-a numit “La Sortie des Usines”-Lumiere(Iesirea din Uzinele Lumiere). Cu o durată de numai 46 de secunde filmul prezenta ieşirea muncitorilor din uzină.

.

                 Prin 1900 Georges Melies realizează pentru prima data scurt metraje ce aveau un firicel de subiect , de fapt erau adaptări ale unor basme pentru copii. Dar poveştile lui Melies constituiau doar începutul , astfel că în 1903 se realizează filmul “The Great Train Robbery” care arată jefuirea unui tren poştal , urmărirea şi prinderea faptaşilor. Acest film al lui Edwin S. Porter a reprezentat un stimulent pentru realizarea filmelor de lung metraj precum şi începutul unei ere înfloritoare în industria cinematografică.

                  Cinematograful era însă considerat în continuare un amuzament de  bâlci şi era tratat cu dispreţ de oamenii serioşi . În 1910 s-a lărgit masa amatorilor de film aceştia puteau folosi filmul ca să se instruiască , oferindu-le documentare despre vânătoarea de animale şi exediţiile arctice. Arta cinematografică prinde avântul mult râvnit de realizatorii de film abia din 1914 .

                 În 1917 apare filmul “Charlot soldat” în Franta . Acum o sală de cinema era plină de oameni de toate tipurile după cum povesteşte şi  Alexandre Arnoux  “O mulţime extrem de pitorească umplea până la refuz micul teatru . Soldaţi din toate armele ,cu chipurile grave şi misterioase pe care  le cioplise războiul , perechi de îndrăgostiţi , cumetre palavragioaice , îndrăgostiţi caraghiosi ;unii spectatori scoteau din când în când din traistă câte ceva de-ale gurii,  oferind şi vecinilor ; o femeie grasă şi respingătoare mânca un cârnat şi nu pierdea nici o scenă din farsa epică :râdea , plângea, se ciupea , isi frângea mâinile. Ieşind din perioada tatonărilor , filmul a cucerit lumea;a izbutit să înfrunte criza teribilă care ameninţa să-l reducă la un simplu mijloc de amuzament” încheindu-şi astfel amintirile.

                   Odată cu filmele de lung metraj ce aveau un subiect bine stabilit de la început, au apărut şi actorii. Astfel în 1913 apare o adevarată “febră a starurilor”. Actorii care în urmă cu un an sau doi erau mulţumiţi dacă primeau cinci euro pe zi acum peste noapte s-au trezit posesorii unor salari uriaşe. Un  astfel de exemplu este chiar binecunoscutul Charlie Chaplin ce a fost descoperit de Mack Sennett  ca interpret comic în sălile de music-hall din Statele Unite, unde câstiga 75 de dolari pe săptămână . Acesta a acceptat să joace în comediile Keystone ale lui Sennett ajungând astfel în 1917 să semneze primul contract din industria cinematografică, de un million de dolari, pentru First Naţional

                  Hollywood-ul a devenit în 1915 Magie a cinematografului. În mai puţin de cinci ani , aproape toată industria cinematografică s-a concentrat la Hollywood şi în regiunea sa . Hollywood ,după cum afirma şi ziaristul francez Maurice Bessey nu era un cinematograf la fiecare pas ,vedete pe strada şi o viitoare stea în fiecare vânzătoare de magazin . Nu! Hollywood era un oraş invizibil într-o aglomerare uriaşă: 125 de kilometri de la nord la sud ,50 de kilometri latime si 3 500 000 de locuitori.

                   Odată cu anii 20’ filmele şi industria cinematografică a devenit dependentă de staruri. Au fost construite săli mari de spectacol,  astfel nici un punct aglomerat să nu se afle la mai mult de o ora de mers cu tramvaiul .

                       În 1927 s-a descoperit Movietone sau Vitaphone adica procesul de imprimare a sunetului ce a fost folosit la sonorizarea vodevilurilor de scurt metraj si a jurnalelor de actualităţi. Astfel a apărut primul film muzical  “Cântăreţul de Jazz”ce a stârnit un interes deosebit în rândurile spectatorilor. Pentru prima data pe ecran se afla o pesoană vie care nu mai folosea pantomime pentru a îşi exprima dorinţele . Aşa apare şi comedia vorbitoare a lui Max Sennett “Picnicul familiei” care arată pregătirea familiei pentru ieşirea la picnic. Se observă şi o mărire a numărului de spectatori din cinematografe . Dacă în 1927 înainte de apariţia filmelor cu sunet într-o săptămână şaizeci de milioane de spectatori mergeau la cinema ,în 1929 imediat după apariţia sonorului numărul spectatorilor care frecventau cinematografele creştea la o sută douăzeci de milioane.

                    Criza economică afectează însă şi industria cinematografică. Astfel numărul spectatorilor scade , deşi proprietarii încercau diverse metode să îşi păstreze clienţii ,aceştia încep să manifeste o oarecare răceală faţă de filmele ce le erau oferite.

                    Jurnalele cinematografice devin o forma de transmitere a ştirilor  Primul jurnal rulează în Franţa (jurnalul Pathe ),dar se bucură de un mare succes în Statele Unite (Pathe-News) unde este cumpărat de fraţii Warner ,iar începând cu 13 august 1947 se va numi “Warner Pathe News”. În timpul primului război mondial aceste jurnale se bucurau de o largă popularitate deoarece cu ajutorul lor erau prezentate imagini de pe front . Durata unui astfel de jurnal era în jur de 10 minute, însă pe parcursul unui film puteau fi inserate mai multe astfel de jurnale.

                      În 1935 apare jurnalul de actualităţi “March of time”lansat de Henry Luce , fondatorul revistei “Time” Fiecare episod al acestui jurnal începea cu …..“pornind de la credinţa că responsabilitatea filmului este atât de a informa cât şi de a distra audienţa….. vă prezentăm March of time. Acesta a rulat 16 ani , iar în 1951 este înterupt , iar genul ca atare decade.

          Industria cinematografică în România

Dacă filmul în Europa vede lumina zilei prin fraţii Lumiere , în România filmul debuteaza în al doilea deceniu al secolului XX. Producţia de film românească a fost îngreunată de cauze politice sau financiare. Între 1911-1948 filmul românesc nu s-a bazat pe o producţie autohtonă ci pe colaborarea cu investitorii străini care de cele mai multe ori s-a dovedit a fi păguboasă. Totuşi unele din filmele realizate acum s-au situat între cele mai importante producţii mondiale din primele decenii cinematografice. S-au identificat 84 de filme artistice ,11 filme de animaţie si fragmente aparţinând a 70 de benzi .

                     După 1948 apare un alt obstacol pentru filmul românesc : implicarea politicii şi anume a regimului comunist. Toate filmele realizate acum trebuiau să abordeze subiecte favorabile regimului comunist. Cu toate acestea filmele realizate înainte de revoluţia din 1989 s-au remarcat prin felul în care fie făceau atacuri subtile la adresa regimului fie erau în conformitate cu cerinţele acestuia.

                    Din 1990 filmul românesc cunoaşte două subiecte ,un subiect  cu tente occidentale sau americane cu problematici specifice lumii în care trăim şi un altul prezentat de  generaţia care a făcut film în perioada comunistă, care propune subiecte dure , lumea fiind doritoare să afle adevarul despre realitatea dinainte de revoluţie .

                   

               “Când oamenii n-au mai avut curajul să creadă în viaţa de jos ,când n-au mai avut candoarea să creadă în viaţa de sus , au început să creadă în viaţa ca-n filme.

                 Starul a fost întruchiparea unui eden intermediar ,unde Eva poarta bikini ,merii cresc în piscine ,iar şarpele îşi petrece vacanţa pe un iaht personal.

                   Bine sau rău –aşa a fost.

                   Pentru o bună parte a lumii ,filmul a fost într-adevar o uzină care produce vise ,conserve de vise .La început ,vise serpia .Pe urmă technicolore,iar spre dimineaţă , înainte de ora trezirii-coşmaruri…”(Ecaterina Oproiu-critic de film)

Bibliografie:
               -Istoria Hollywoodului-Charles Ford
               -A fost odată un cinema-Lazăr Cassvan
               - http://ro.wikipedia.org