show must go on

La o temperatura de 36 de grade cu un par ondulat, neindreptat de un secol si nepieptanat cu o durere de cap ce seamana mai mult a lovitura de ciocane, ma autostimulez sa scriu o postare pe care nici macar nu stiu  daca voi avea curajul sa o termin. Ma indoiesc ca as vrea sa fi citita in aceste momente. De trei zile ma chinui sa uit sa ma gandesc la ceva si incep sa cred ca sunt bolnava din dragoste. Slabe sanse cunoscandu-ma, dar e mai bine asa decat sa cred ca sunt bolnava din neglijenta mea de a inchide geamul noaptea, de a manca inghetata, de a sta la soare sau mai stiu eu ce lucruri inconstinete fac punandu-mi in pericol sanatatea. Sunt singura ca v-ati saturat si nici macar nu vei reusi sa cititi pana la sfarsit ceea ce ma face cat de cat fericita si deloc grabita sa scriu scopul acestei postari. Din cate vad ironia mi-a reaparut acum lipseste sa imi vina inima inpoi si o sa fiu ca inainte sau pe aproape. Stau si ma gandesc oare asa suntem cand mai crestem? oare asta mi s-a intamplat? am devenit satirica, nemultumita si putin melancolica? Asta se datoreaza prostiei mele infinite.Nu  stiu excat ce am vrut sa spun prin asta, dar daca am zis inseamna ca stiu eu ceva.